Dacă vrei să împrumuți cuiva sau de la cineva o mașină și te întrebi dacă e nevoie de procură notarială sau e suficient un acord verbal, îți prezentăm ce acte trebuie să arăți polițistului în cazul unui control.
Sunt situații în care mașina noastră s-a defectat și avem nevoie să împrumutăm de la altă persoană un vehicul. Sau poate o rudă ori un prieten te lasă, pentru o perioadă, să conduci mașina lor.
Practic, vehiculul rămâne pe numele proprietarului său, dar e condus de altcineva. Cum procedăm într-o astfel de situație pentru a nu fi amendați?
În prezent, legea nu te obligă să închei o procură notarială sau un contract când împrumuți un vehicul de la cineva. Și nici nu trebuie ca proprietarul mașinii să treacă în talon numele șoferului care va conduce mașina.
De asemenea, nu e necesar nici ca posesorul autovehiculului să fie în mașină, dacă o împrumută.
În schimb, acordul verbal este esențial. Practic, posesorul mașinii trebuie să își exprime acordul ca mașina sa să fie condusă de altă persoană. Iar asta e valabil inclusiv în cazul șoferilor tineri, care folosesc mașinile părinților sau bunicilor.
De ce? Pentru că în anumite situații, proprietarul mașinii poate fi tras la răspundere în solidar cu șoferul.
Conform legii, proprietarul unui autoturism poate răspunde penal, când împrumută mașina unei persoane care:
Șoferii care sunt prinși de poliție că au condus fără a deține permis de conducere, riscă până la 5 ani de închisoare.
În schimb, cei care sunt prinși drogați, băuți sau cu permisul suspendat, pot primi între 6 luni și 3 ani de închisoare.
Și, conform Codului Penal, „cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana care încredințează un vehicul” unei persoane care încalcă una dintre aceste legi.
Singura variantă în care proprietarul mașinii nu e sancționat e când mașina a fost furată. Sau a fost condusă fără acordul său de persoana care a încălcat legea.